promo 650x150 700lei

Scrie un comentariu

politiacampia

La data de 6 februarie a.c., în intervalul orar 09.00 – 13.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au acţionat pentru asigurarea și menținerea unui climat de siguranţă publică cu ocazia Târgului săptămânal organizat în municipiul Câmpia Turzii. 

Acţiunile au vizat zona pieţelor agroalimentare din municipiu, dar şi D.J. 150 şi D.N. 15 E60.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 53 de persoane şi au fost controlate 24 de vehicule. 

Au fost verificate 5 persoane fizice autorizate şi 5 producători agricoli.  Neregulile constatate au condus la aplicarea a 19 sancţiuni contravenţionale, 10 dintre acestea pentru abateri de la legislaţia rutieră în vigoare, respectiv O.U.G. 195/2002, 7 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice conform Legii nr.61/1991 republicată, alte 2 pentru abateri de la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor acte de comerţ ilicite. 

De asemenea a fost reţinut şi 1 certificat de înmatriculare.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator