m install
petlinii
nello construct

Pomohaci scapă de dosarul în care a fost cercetat de pedofilie

floris

Dosarul penal în care fostul preot Cristian Pomohaci era cercetat pentru raporturi sexuale cu minori a fost clasat. Procurorii consideră că faptele săvârșite de cântărețul de muzică populară sunt prescrise.

Caterisit de Biserica Ortodoxă Română după scandalul uriaș izbucnit în urma unei înregistrări apărute în presă în care încerca să corupă sexual un adolescent de 17 ani, Pomohaci poate răsufla ușurat acum. Procurorii susțin că au trecut deja mai mult de 10 ani de la faptele menționate în dosar, astfel dosarul a fost clasat, potrivit Adevărul.

Reamintim că în 2017, Cristian Pomohaci a fost acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale. Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el.

De asemenea, fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit în şedinţa Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda