Scrie un comentariu

banca smulsa

În aceste zile s-a petrecut un nou act de vandalism pe domeniul public al municipiului Câmpia Turzii.

 

O bancă de lemn a fost smulsă și aruncată pe o alee din parcul municipal fără ca cineva să identifice până la această oră persoana care se face vinovată de acest act iresponsabil.

Banca era fixată într-un cadru de ciment, din câte se vede în poza de mai sus s-au utilizat cel mai probabil unelte pentru a desprinde mobilierul urban din ciment.

Nu este primul gest de acest gen, în luna noiembrie a anului trecut chiar a doua zi după Luminație, a fost smulsă din balamale poarta unui cimitir din localitate.

Autoritățile au încercat și atunci să dea de urma făptașilor. Se face un apel și la populație, la persoanele cu spirit civic care observă astfel de incidente, să le raporteze poliției pentru ca autorii actelor de vandalism să fie trași la răspundere.

Administrația locală din Câmpia Turzii intenționează să investească 2.185.785,02 lei pentru extinderea sistemului de supraveghere video în municipiu. Investiția se preconizează a fi eșalonată pe 3 ani: anul I - 1.000.000 de lei, anul II - 1.000.000 de lei și anul III - 185.785,02 lei.

Citește și:

Peste 2,1 milioane de lei pentru supravegherea video, la Câmpia Turzii!

FOTO/ Refleqtmedia.ro

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator