marian morar
m install
nello construct

Doi tineri din Câmpia Turzii, arestați pentru tâlhărie

zamblau eugen

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Ulterior, magistrații au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Conform verificărilor efectuate până în prezent, la data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00, cei doi bărbați, de 20 și 24 de ani, din Câmpia Turzii, au fost surprinși în timp ce încercau să plece cu o căruță încărcată cu materiale feroase și neferoase, materiale care ar fi fost sustrase de pe o proprietate de pe strada Laminoriștilor, din Câmpia Turzii.

Cei doi au fost surprinși de către proprietar și un angajat al acestuia. La solicitarea acestora de a descărca bunurile, cei doi s-ar fi conformat, însă unul dintre bărbați l-ar fi lovit cu un obiect metalic pe angajat, după care s-a urcat în vehiculul cu tracțiune animală și a fugit. Celălalt bărbat a fost prins și reținut până la sosirea polițiștilor.

În urma loviturii primite, bărbatul în vârstă de 37 de ani, din Câmpia Turzii, a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Prejudiciul de circa 900 de lei a fost recuperat.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au depistat și pe bărbatul care a fugit de la locul comiterii faptei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Ieri, magistrații au emis pe numele bărbaților mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Este vorba despre Rezmes Gabriel și Bîrsan Lică.

”În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2, raportat la art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului R G , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 C.pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C.pen. pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 28.01.2019 până la data de 26.02.2019 inclusiv. Dispune arestarea preventivă a inculpatului B L cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 C.pen., art. 234 alin. (1) lit. a) C.pen., pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 28.01.2019 până la data de 26.02.2019 inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariile apărătorilor din oficiu avocaţi M R şi P A , fiecare în cuantum de 130 de lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.01.2019, ora 16.20”, se precizează în încheierea finală nr. 7/2019 din camera de consiliu.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2