fbpx

Scrie un comentariu

control rovinieta1

Șoferii care circulă pe rețeaua de drumuri din țara noastră trebuie să plătească o taxă de utilizare a acestora, numită rovinietă, indiferent dacă e vorba de drumuri naționale, europene sau autostrăzi. În 2018, tariful de utilizare a drumurilor naționale a rămas același. Prin urmare, în 2019, șoferii vor plăti aceleași taxe de drum ca până acum.


Tariful rovinietei este stabilit de actul normativ intitulat Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Valoarea acesteia a fost modificată în 2017.

În 2019, în ceea ce privește autoturismele, tarifele rovinietei sunt de 3 euro pentru șapte zile, 7 euro pentru 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile și 28 de euro pentru 12 luni. În cazul vehiculelor de transport marfă cu masa totală admisibilă tehnic (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone, tarifele sunt de 6 euro pentru șapte zile, 16 euro pentru 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile și 96 de euro pentru 12 luni.

Tarifele rovinietei pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone sunt de 4 euro pentru o zi, 16 euro pentru șapte zile, 32 de euro pentru 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile și 320 de euro pentru 12 luni.

Tarifele stabilete de actul normativ în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone, este de 7 euro pentru o zi, 28 de euro pentru șapte zile, 56 de euro pentru 30 de zile, 160 de euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni.

Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum trei axe, inclusiv, tarifele rovinietei sunt de 9 euro pentru o zi, 36 de euro pentru șapte zile, 72 de euro pentru 30 de zile, 206 euro pentru 90 de zile și 720 de euro pentru 12 luni.

Vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum patru axe, inclusiv, tarifele rovinietei sunt de 11 euro pentru o zi, 55 de euro pentru șapte zile, 121 de euro pentru 30 de zile, 345 de euro pentru 90 de zile, 1.210 euro pentru 12 luni, relatează a1.ro

Vehiculele de transport cu peste nouă locuri pe scaune (inclusiv șoferul) și cel mult 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), vor plăti următoarele tarife pentru rovinietă : 4 euro pentru o zi, 20 de euro pentru șapte zile, 52 de euro pentru 30 de zile, 120 de euro pentru 90 de zile, 320 de euro pentru 12 luni.

Tarifele pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), încep de la 7 euro pentru o zi, 35 de euro pentru șapte zile, 91 de euro pentru 30 de zile, 210 euro pentru 90 de zile și 560 de euro pentru 12 luni. Șoferii care circulă fără rovinietă poate aduce amenzi de până la 4.500 de lei.

Verificare online rovinetă:

http://www.cnadnr.ro/ro/verificare-rovinieta

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator