Scrie un comentariu

politie

Poliţia Română anunţă că au fost scoase la concurs 290 de posturi prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până pe 22 ianuarie. Posturile scoase la concurs sunt în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, comunicare.

 

„Persoanele care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până la data de 22 ianuarie 2019. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).

Sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigații criminale, economic, combaterea criminalității organizate, comunicare și relații publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenții și acțiuni speciale, cazier judiciar, statistică și evidență operativă, poliție rutieră, psihologie.

Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile legale specificate în anunț, precum și cerințele specifice pentru fiecare post.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor, găsiţi aici – https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie – https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-teritoriale

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator