Scrie un comentariu

antiderapant

Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de joi, 20 decembrie 2018, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

 

De asemenea, din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei.

În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de miercuri, 19 decembrie a.c., s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 12 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin, Gilău şi Gherla. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 9 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi se acţiona pe 5 drumuri judeţene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de aproximativ 100 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Pe drumurile judeţene situate în zona Turda şi zona de munte, în cursul zilei de miercuri, 19 decembrie a.c., s-a intervenit pe 13 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 10 drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 140 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

Totodată, pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul zilei de miercuri, 19 decembrie a.c., s-a intervenit pe 12 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene, cu 9 utilaje. La această oră, se acţionează, inclusiv prin revizii, pe 5 drumuri judeţene, cu 4 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 70 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.

În continuare, se acţionează permanent cu autospeciale cu lamă pentru lărgirea căii de rulare şi cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Intervenţiile pe drumurile judeţene sunt prioritizate de nivelurile de viabilitate, respectiv I, II, III şi IV în care se încadrează fiecare dintre acestea.

 

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator