2 Comentarii

sapa

Incident de-a dreptul incredibil în localitatea Corneşti: un student în vârstă de 23 de ani, ieşit din casa unui localnic ca să ia taxiul a fost atacat de un sătean furios, înarmat cu o sapă, însoţit de un amic al său, care l-a imobilizat! 


Acesta, nici mai mult, nici mai puţin, l-a lovit în moalele capului, pe  oaspetele consăteanului său, după care a plecat, împreună cu complicele său, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic! Tânărul a ajuns de urgenţă la spital însă agresorul, luat la bani mărunţi de poliţişti, şi-a motivat fapta zicând că a confundat omul şi dorea să-i crape capul altcuiva!

”Chemasem taximetrul şi-l aşteptam deja în faţa porţii, în stradă. Brusc, a parcat în faţa noastră duba unui ins, despre care am înţeles mai târziu că locuieşte în sat.  Era însoţit de un alt individ. Avea în mână o sapă şi, în timp ce celălalt m-a imobilizat, din două mişcări, el m-a lovit cu ea direct în cap. După care, imperturbabili, cei doi au părăsit zona! Între timp venise taximetrul şi acesta văzând în ce stare sunt a pornit în goană, spre Spitalul Municipal din Turda, totodată anunţând incidentul, din mers, la numărul de urgenţă 112. Pe drum, înainte de a ajunge la spital ne-am întâlnit şi cu poliţia, care venise în întâmpinarea mea, apoi am ajuns la secţia de urgenţă… Acolo, medicii mi-au acordat primul ajutor şi mi-au cusut rana cu nouă copci. Apoi am aflat că cel care m-a lovit se numeşte Cătălin, iar cel care m-a imobilizat Lucian şi au povestit a doua zi, prin sat, că altul – nu eu – era obiectul agresiunii lor, iar acum insistă prin tot felul de interpuşi să ne împăcăm. Cum să-i iert când i-am implorat să mă asculte şi ei m-au lovit direct? De aceea am să le fac plângere penală, la Poliţia municipiului Turda şi pe deasupra îi pun şi serios la plată!” declară victima pentru Gazeta de Cluj.

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„În cazul din localitatea Corneşti, comuna Mihai Viteazu, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor privind comiterea faptei”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    AP · 18:26 26.11.2018
    Cum sa fie loviri sau akte violente?! In ce lume traim, e tentativa de omor toata ziua! Importanta e zona vizata: e.g.: daca ii aplica lovitura in picior (zona nu neaparat vitala) putea sa fie loviri sau alte violente. In speta nu s-a facut incarearea corecta!!
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Alexandru · 09:25 27.11.2018
      No bine ! Cum in ce lume traim ? In lumea aia de pe urma prietene ! Aia in care ne-au adus lichelele de politicieni gen Tudorica & Co, cu legile lor aberante date recent, gen : "condamnare executata la domiciliu", "recursul compensatoriu" si alte aberatii impotriva celui mai elementar bun simt ! Si prostii apaluda !
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator