Scrie un comentariu

spital conferinta

Conducerea Spitalului Municipal Turda a organizat astăzi o conferință de presă la care au participat: Ovidiu Stănilă (managerul Spitalului Municipal Turda), Victor Andrașoni (Directorul Medical al Spitalului) și Cristian Matei (primarul Municipiului Turda).

 

În cadrul conferinței de presă au fost prezentate dotările și lucrările realizate la spital de la 1 noiembrie 2016 până în prezent. Printre cele mai importante dotări/lucrări ale Spitalului Municipal Turda sunt: reamenajarea Blocului Alimentar, igienizarea și reamenajarea saloanelor din mai multe secții, montarea barierei la intrare, finalizarea lucrărilor de amenajare a spațiului pentru Computer Tomograf (în anul 2016); igienizarea Laboratorului de Radiologie din Ambulator, precum și cel de Recuperare Medicală, achiziție de aparatură medicală, amenajarea sălii de așteptare de la CPU (în anul 2017); crearea unui parc în curtea spitalului, aplicarea de vopsea epoxidică pe paviment în două secții, precum și achiziția de aparatură medicală (în anul 2018).

Managerul spitalului, Ovidiu Stănilă, consideră că cea mai mare realizare din 2018 este achiziționarea unui Computer Tomograf: „Pentru anul 2018 cea mai importantă realizarea a fost achiziția Computerul-ului Tomograf și e un mare pas înainte, faptul că avem în Turda un CT. Pentru anul 2019, o să încercăm să continuăm cu așternerea pavimentului epoxidic și la etajele inferioare.” Referitor la data la care CT-ul va putea primi pacienți, managerul a declarat: „CT-ul va sosi pe data de 4 decembrie la Turda, dar va dura ceva timp până se va primi acordul de funcționare. Încercăm să urgentăm acest acord, planul deja îl avem făcut, dar nu siguranță nu vom primi acordul în acest an.”

Totuși, nu au fost ocolite nici problemele Spitalului: „Suntem în minus în ceea ce privește personalul. A fost o perioadă în care au fost blocate posturile în sistemul sanitar, abia în 2015 s-au deblocat. S-au făcut peste 100 de angajări la Turda, din 2015 până acum, dar încă, din punct de vedere al schemei de personal, suntem în minus. Am încercat să o completăm în punctele cheie, în așa fel încât să nu periclităm desfășurarea activității medicale.”

Acesta a făcut referire la „celebrele” bacterii nosocomiale: „Infecțiile nosocomiale sunt cea mai mare problemă a sistemului sanitar românesc. Din păcate, politica de sănătate, nu prea ne ajută din acest punct de vedere. În SUA spitalele care raportează infecții de acest gen sunt premiate. Am reușit să facem un contract cu un medic epidemilog, în ideea de a controla acest fenomen, dar este o problemă foarte serioasă.”

În acest moment, Spitalul Municipal Turda este catalogat ca fiind de categoria a IV-a. Pentru a fi catalogat de categoria a III-a, ar mai fi nevoie de deschiderea unei linii de gardă la ortopedie, precum și de asigurarea permanenței la psihiatrie și radiologie. Spitalul are un total de 371 de paturi și deservește aproximativ 100.000 de oameni (Turda și zonele limitrofe).

Ar fi imperios necesar să nu ținem o clădire care este infestată, vorbim de clădirea fostei maternități. Încercăm, pe bani guvernamentali, să vedem ce putem face. Din păcate, se tot duc lupte în România pe teme medicale. Studiu de oportunitate a arătat că această clădire ar trebui demolată și ar trebui construită o altă clădire, pentru că Turda are nevoie de un anumit număr de paturi. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic, au fost acele scandaluri cu spitalele, au fost și schimbări de miniștrii. Avem totul pregătit pentru a fi finanțată această lucrare. Dacă am văzut că nu s-a realizat nimic, am trecut la alocări bugetare din bugetul local, pentru a rezolva niște probleme stringente ale spitalului.” a declarat primarul Turzii, Cristian Matei.

„În locul fostei maternități, în proiectul care este aprobat, mai așteptăm finanțarea, care sperăm să vină la un moment dat, este prevăzută o clădire care să fie atât o secție de radioterapie, cât și spațiu administrativ. Cu mare probabilitate, acolo va fi relocată secția de infecțioase și oncologie, care se află într-o clădire veche.” a completat managerul spitalului.

Înregistrarea conferinței de presă o puteți urmări mai jos.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator