Termopane Maxi Prest
Scrie un comentariu

desfigurat

Chef de ”Ziua fermierului” şi tototdată, de “Centenar” sfârşit prost în comuna clujeană Ploscoş. Teodor Chirilă, o persoană din sat, absolut onorabilă, a participat la festivităţile organizate de primar,  participând apoi şi la masa dată în cinstea eroilor şi fermierilor comunei. Însă, după serbare bărbatul a fost aşteptat pe uliţă de doi inşi care l-au stâlcit în bătaie – pe el şi pe prietenul care-l însoţea spre casă.


Culmea, agresorul principal este chiar fratele viceprimarului comunei, care şi-a implicat în bătaie şi băiatul în vârstă de 14 ani. Întrebat de motivele agresiunii asupra bărbaţilor, acesta a răspuns că l-a supărat atitudinea celor doi, care i-au certat pe copii deoarece au luat roaba lor –  ca să care cu ea, acasă, un participant mort de beat după cheful de “Centenar” relatează Gazeta de Cluj.

Am fost invitat, personal de către primar, sâmbăta trecută, la cinstirea Centenarului, a eroilor patriei şi a fermierilor comunei. Cheful a fost scurt şi cuprinzător, după care am pornit cu toţii spre casă. Însă pe drum – eu şi prietenul meu, Marius Rus – ne-am trezit aşteptaţi, pe drum, de fratele viceprimarului, Cristian Adi, care nu fusese invitat la serbare. Era însoţit de alţi trei băieţi, printre care şi fiul lui în vârstă de 14 ani. Când am ajuns în dreptul lor am fost atacaţi de aceştia, cred că pentru Marius, care avusese ceva de împărţit cu aceştia. Dar, din păcate, cel mai rău am ieşit eu de acolo fiindcă m-au distrus, efectiv, atât de tare m-au bătut! Cu picioare în gură şi cu bâte în cap m-au lovit, dacă vă puteţi închipui. Plus că mi-au şi rupt doi dinţi!” relatează victima.

Punctul de vedere al agresorului

Contactat telefonic de Gazeta de Cluj, Cristian Adi a mărturisit următoarele: “A fost o petrecere de Ziua Fermierului şi de Centenar şi un consătean s-a îmbătat tare. Copiii – printre care şi al meu – s-au dus să-l ia cu roaba pe domnul respectiv şi în drum spre casă, dl. Chirilă şi Marius s-au legat de ei – că de ce au luat roaba lor fără să le ceară voie. Atunci băiatul meu m-a sunat că s-au legat de el cei doi şi, ce să fac, m-am dus să-l apăr. Şi în timp ce noi ne certam Rus Marcel a vrut să mă lovească, dar n-a reuşit. Dar ăstalalt – Chirilă – m-a lovit după gât, prin spate, la care eu am replicat, l-am împins şi i-am dat şi un pumn. Atâta a fost tot!”.

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La nivelul Postului de Poliţie din Ploscoş a fost depusă o plângere penală privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal. Poliţiştii vor continua cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

FOTO/Gazeta de Cluj

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator