Termopane Maxi Prest
Scrie un comentariu

ariesul odorhei

Vineri și sâmbătă s-au desfășurat partidele etapei cu numărul 12, din cadrul ligii a treia de fotbal, seria a V-a.

 

Șase din cele opt partide ale etapei s-au desfășurat vineri, iar două mari surprize au avut loc în prima zi.

La Bistrița, Gloria a reușit să se impună în fața celor de la Minaur Baia Mare, scor 1-0, băimărenii fiind la prima înfrângere din acest sezon.

La Miercurea Ciuc, Csikszereda nu a reușit decât un rezultat de egalitate, scor 2-2, contra celor de la AFC Hărman.

Ambele echipe, Minaur Baia Mare și Csikszereda, au pierdut puncte importante în duelul la distanță, cu ACS Comuna Recea.

La Reghin, Avântul a reușit un rezultat de egalitate, scor 1-1, contra echipei a doua a CFR-ului, clujenii clasându-se pe locul 4.

La Someșeni, Sănătatea Cluj s-a impus la limită, scor 1-0, în fața celor de la CS Iernut, golul victoriei fiind marcat în ultimele 10 minute.

La Turda, pe „Municipal”, Arieșul s-a impus în fața celor de la Odorheiu Secuiesc, scor 1-0, golul victoriei fiind marcat de Cristi Paleoca, la capătul unei acțiuni superbe.

MSE Târgu Mureș și Unirea Dej au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele goluri fiind marcate în prima parte a meciului.

Sâmbătă, la Râșnov, Comuna Recea s-a impus, scor 2-0, reușind astfel să se distanțeze în fruntea clasamentului, la patru puncte de Miercurea Ciuc și la cinci puncte de Minaur.

La Tășnad, Unirea a reușit o victorie „scurtă”, 1-0, în fața echipei a doua a celor de la Gaz Metan.

Derby-ul etapei viitoare se va desfășura la Baia Mare, unde Minaur va întâlni Csikszereda Miercurea Ciuc.

Arieșul Turda va evolua pe terenul celor de la CS Iernut, sâmbătă, începând cu ora 14:00.

Etapa 12   
09.1114:00Csikszereda Miercurea Ciuc - AFC Hărman2-2
09.1114:00Avântul Reghin - CFR II Cluj Napoca1-1
09.1114:00Sănătatea Cluj - CS Iernut1-0
09.1114:00Arieșul Turda - AFC Odorheiu Secuiesc1-0
09.1114:00MSE Târgu Mureș - Unirea Dej1-1
09.1114:00Gloria Bistrița - Minaur Baia Mare1-0
10.1114:00Unirea Tășnad - Gaz Metan II Mediaș1-0
10.1114:00Cetate Râșnov - ACS Comuna Recea0-2

Clasament:

  MeciVICEGALÎNFRGMGPGVR.PCT.
1.ACS Comuna Recea1210023512+2330
2.Csikszereda Miercurea Ciuc12822329+2726
3.Minaur Baia Mare12741196+1325
4.Sănătatea Cluj Napoca127232213+923
5.CFR II Cluj Napoca126512815+1323
6.Avântul Reghin125521610+620
7.Cetate Râșnov126151011-119
8.Arieșul Turda125341917+218
9.Unirea Tășnad124532221+117
10.Unirea Dej122641420-612
11.Gloria Bistrița123271422-811
12.AFC Hărman124261619-311
13.MSE Târgu Mureș122371424-109
14.AFC Odorheiu Secuiesc122371120-99
15.CS Iernut1220101145-346
16.Gaz Metan II Mediaș121110928-194

 

Etapa 13  
16.1114:00Unirea Dej - Gloria Bistrița
16.1114:00AFC Odorheiu Secuiesc - MSE Târgu Mureș
16.1114.00CFR II Cluj Napoca - Sănătatea Cluj
16.1114:00Gaz Metan II Mediaș - Cetate Râșnov
17.1114:00Minaur Baia Mare - Csikszereda Miercurea Ciuc
17.1114:00CS Iernut - Arieșul Turda
17.1114:00ACS Comuna Recea - Avântul Reghin
17.1114:00AFC Hărman - Unirea Tășnad

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator