Scrie un comentariu

politia noaptea

Poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reținut un bărbat de 28 de ani, din comuna Iara, judeţul Cluj, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

 

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secţia 7 Poliţie au oprit un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Iara, care conducea un autoturism avariat pe strada Traian Vuia, din Cluj-Napoca.

În urma controlului, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar autoturismul este neînmatriculat, având aplicate numere false de înmatriculare.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de cel în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Azi, față de bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar de către reprezentanții parchetului.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator