Scrie un comentariu

ing bank

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că a sancționat ING Bank cu amendă contravenţională în cuantum de 20.000 lei, ca urmare a incidentului de luni.


„Ca urmare a apariţiei în mass-media, în data de 8.10.2018, a unor informaţii referitoare la faptul că, pentru o parte din clienţii ING Bank au fost dublate tranzacţiile realizate cu cardurile online, la ATM-urile şi POS-urile altor bănci, echipa de control a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat, fiind astfel iniţiat un control operativ”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ANPC


De asemenea, ANPC a solicitat băncii un punct de vedere cu privire la acest incident operaţional, relatează stiridecluj.ro


„În urma verificărilor efectuate, banca a emis, în dată de 9.10.2018, un punct de vedere prin care recunoaşte faptul că, în dată de 8.10.2018, începând cu ora 14.00, ING Bank a identificat dublarea tranzacţiilor efectuate de un număr de 225.525 consumatori, clienţi ai băncii, fiind astfel afectate interesele economice ale acestora”, se subliniază în comunicatul de presă al Autorităţii.

Citește șiProbleme pentru clienții de carduri ING Bank

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator