Scrie un comentariu

transportatori

Transportatorii de persoane vor înceta efectuarea curselor regulate între județe și în interiorul acestora începând de joi, la ora 12:00, dacă proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere nu va fi retras, anunțat, marți, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT).


”Începând de acum în 48 de ore cheia va fi scoasă din contact. Mai exact, joi, la ora 12.00, cheia este scoasă din contact și cei care au curse nu le vor mai efectua. Cred că la acest demers se vor ralia toți patronii de firme, nu doar cei care fac și (transport – n. r.) interjudețan și județean, ci și cei care fac județean”, a afirmat Hagiu, după dezbaterea publică organizată de Ministerul Transporturilor pe marginea acestui proiect.


Transportatorii susțin și că prin noile propuneri ministrul Transporturilor urmărește să deschidă piața pentru transportatorii străini.


O altă nemulțumire se referă la scoaterea certificatelor fiscale și a celor de confort din lista de cerințe pentru participarea la licitații.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator