Scrie un comentariu

lehel csergo

Ecourile după decesul unui bărbat din Câmpia Turzii, în urma unui stop cardiac, sunt departe de a se încheia. După ce oficialii de la Ambulanță au precizat că era defibrilator pe ambulanță, dar că acesta nu declanșează șoc electric (din motive tehnice, invocate), medicul de gardă de la Spitalul Câmpia Turzii, dr. Lehel Csergo, susține că acesta ”nici măcar nu a ajuns la Spitalul din Câmpia Turzii”, pentru ca apoi să spună că pacientul ”a ajuns la Spital cu electrozi de defibrilator montați pe piept”.

 

”Ziua de ieri a fost una nefasta pentru Campia Turzii. In decurs de 8 ore trei cetateni din orasul nostru au facut infarct. A supravietuit unul singur. Are 92 de ani. A doua persoana a fost o femeie de 63 de ani care a asteptat la Spital in stare grava timp de trei ore ca sa fie dusa la Cluj. Dupa trei ore a ajuns un echipaj cu medic care a preluat pacienta. Insa a fost prea tarziu pentru ea. La o ora de la internare a decedat la Institutul Inimii.

Ultimul a fost un barbat de 48 de ani, care nu a ajuns nici macar la Spitalul din Campia Turzii. Ghinionul lui a fost ca la acel moment in oras nu exista nici un echipaj de salvare. Asa ca a fost trimisa o ambulanta din Turda, care a ajuns in 20 de minute. E mult, e putin? Pentru un pacient in stop cardiorespirator este enorm. Dar poti ajunge din Turda mai repede de atat?

Sigur, au aparut imediat reactiile cu incompetenta si lipsa de dotari. Nimic mai fals. Toata stima pentru asistenta care a ajuns la caz. O adevarata profesionista. Din suflet mi-as dori sa am o asa asistenta la garda noastra… In conditii de stres maxim a prins linie venoasa, a montat masca laringiana pentru ventilatie, a coordonat resuscitarea. Cat despre defibrilator, acesta a existat atat pe Ambulanta, cat si in Spital. Pacientul a ajuns la spital cu padele (electrozi) de defibrilator montate pe piept. Si totusi, nu s-a dat soc electric. Nici pe Ambulanta, nici la Spital, nici macar de catre echipajul SMURD.

De ce? Stopul cardiac se produce prin doua mecanisme: fibrilatie ventriculara si asistolie. Fibrilatia insemna o activitate electrica complet haotica a inimii, cu o frecventa de 300/minut. In acest caz se foloseste DEFIBRILATORUL, adica se aplica un soc electric extern care reseteaza inima. Ca butonul care reseteaza calculatorul. Al doilea mecanism este asistolia. Adica inima nu mai are activitate electrica. In acest caz socul electric nu are nici un efect. Este ca un calculator scos din priza, la care apasarea butonului RESET nu ajuta cu nimic. In acest caz se face masaj cardiac extern si se administreaza medicamente care pot reporni inima. Pacientul era cu asistolie, adica singura sansa era repornirea inimii. Lucru ce nu s-a produs nici dupa 90 de minute de resuscitare.

Defibrilatorul din Spital este unul manual - decide medicul daca este nevoie de soc electric sau nu. Cel de pe ambulanta este mai inteligent. Inregistreaza tot procesul de resuscitare - ce poate fi verificat ulterior - si declanseaza automat socul electric daca este necesar.

Concluzii, solutii? Sistemul de ambulanta trebuie regandit, reorganizat, eficientizat.

Este nevoie sa se cumpere defibrilatoare pentru Campia Turzii? Da, unele inteligente, automate care pot defibrila fara personal specializat. Iar aceste aparate ar trebui sa existe la orice sala de sport unde riscul mortii subite este maxim. Este singura masura ce poate salva vieti in aceste cazuri”, a spus dr. Lehel Csergo, de la Spitalul Câmpia Turzii, care era ieri de gardă.

Printre rânduri, dr. Lehel Csergo spune că spitalul are defibrilatoare, dar sunt învechite, fiind pe sistem manual, iar el, ca medic de gardă, nu este autorizat să le folosească! De aceea ESTE NEVOIE de defibrilatoare! Accentuăm asta pentru cei care au încercat să acrediteze ideea că ”totul e roz”.

Citește și:

Atac de cord, în timp ce făcea exerciții de culturism în Sala Sporturilor! A murit!

Pe de altă parte, rămâne întrebarea: dacă ambulanța avea defibrilator cu personal de specialitate, dacă a fost dus la Spitalul Câmpia Turzii (unde exista defibrilator), de ce a fost nevoie de intervenția unui echipa SMURD de la Cluj-Napoca (conform susținerii oficiale a Spitalului Câmpia Turzii)?! Să constate decesul?!

În urmă cu 3 zile, un jurnalist pe care primarul Dorin Lojigan l-a lăudat public, a scris că la Câmăia Turzii, Compartimentul de Primiri Urgențe este un fapt, nu o himeră! O fi, numai că nu-l vede nimeni! Mai puțin jurnalistul lăudat...

refleqt

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator