4 Comentarii

droguriCT

Magistrații Curții de Apel Cluj au respins contestația formulată de către Alexandru Moldovan Bîrlean, tânărul din Câmpia Turzii prins cu 10 kg de droguri, împotriva încheierii Tribunalului Cluj prin care se dispunea prelungirea măsurii arestului preventiv. Traficantul de droguri va mai rămțne astfel încă 30 de zile după gratii, informează bzc.ro 

 

La data de 01.04.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Alexandru Moldovan Bîrlean, în vârstă de 21 de ani, din Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Acesta a fost depistat pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca în timp ce ridica aproape 10 kilograme aduse de un autocar din Spania.

Polițiștii de la Crimă Organizată l-au săltat imediat după ce a ridicat pachetul cu canabis, cu intenția de a-l pune într-un taxi al firmei Uțu Taxi, cu intenția de a-l transporta la Câmpia Turzii. În momentul în care a văzut polițiștii, tânărul a vrut să fugă, însă a fost imobilizat de personalul autocarului.

Ulterior magistrații au dispus arestarea sa preventivă.

Citește și: Încă un tânăr din Câmpia Turzii, prins când ridica drogurile trimise din Spania! (VIDEO)

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Mircea · 23:50 31.08.2018
    Acum chestiunea e destul de se serioasa....oricum e de lucru pentru persoanele se ocupa cu aceste investigatii....e in joc reputatia orasului nostru care vezi Doamne nu e un oras foarte mare.Oamenii se mai cunosc intre ei ....oricum stiu ca politia isi va face datoria.Droguri prin curierat....
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Mihai · 17:42 31.08.2018
    S-a dat sentinta deja? Il numiti traficant pana nici macar nu a inceput procesul impotriva lui......AXAXAX!!!
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Anonim · 16:32 31.08.2018
    Nu stiu cum il puteti numi asa... daca ar fi fost asa era cineva nu un copil saracu ce lucra de dimineata pana seara!!!
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Mircea · 22:44 30.08.2018
    Mama ,mama ....chestiune serioasa,asa ca politia are de lucru...Oricum e grav.Deci cum vin drogurile in romania ???
Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator