Scrie un comentariu

protest sandu

Cunoaștem starea drumului și suntem preocupați să-l asfaltăm cât mai repede. Regretăm disconfortul creat locuitorilor comunei. 

 

În ultimii doi ani am asfaltat peste 20 de km de drumuri care duc la Săndulești și Cheile Turzii, respectiv  DJ 103 G și DJ 107 L. A fost asfaltat inclusiv drumul aflat în intravilan și pe care exista în prealabil asfaltat.

Întârzierea asfaltării celor 4 km rămași, din care 800 m în interiorul localității, se datorează procedurii de licitație, care este în curs, pentru proiectare în vederea execuției lucrărilor. Porțiunea aceasta rămasă fiind drum de pământ nu poate intra în categoria întreținere curentă în contextul respectării normativelor și metodologiei. 

În egală măsură condamnăm ferm poziția primarului PSD și a conducerii PSD Cluj care cunosc situația și care folosesc astfel de pretexte pentru campanie electorală. 

Este regretabil ca în astfel de modalități să-ți faci campanie electorală, însușindu-ți în același timp, fără nici un merit, lucrările de asfaltare făcute până acum de Consiliul Județean Cluj spre și înspre comuna Săndulești.

Președintele Consiliului Județean Cluj

Alin Tișe

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator