Scrie un comentariu

amenda

Un act normativ care se aplică începând de vineri prevede că amenzile contravenționale vor putea fi achitate pe jumătate într-un termen de 15 zile de la momentul primirii procesului-verbal, nu doar în 48 de ore.



„De vineri, amenzile contravenționale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de actul normativ, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore). Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veți putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei”, a anunțat MAI pe contul său de Facebook.


Practic, cei care aleg să achite amenzile în acest interval plătesc mult mai puțin decât ar trebui. De exemplu, o amendă de 500 de lei primită de un român scade automat la 250 de lei dacă este achitată în termenul actual de 48 de ore sau în viitorul termen de 15 zile. Sau, dacă se aplică o amendă de 1.000 de lei, în condițiile în care amenda minimă în cazul respectiv poate fi de 500 de lei, aceasta scade automat tot la 250 de lei.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator