Scrie un comentariu

untold cons

Având în vedere sutele de mii de turiști români și străini care au sosit și-n acest an la Cluj pentru a participa la unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD #2018, Consiliul Județean Cluj și departamentul nostru - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj au organizat un stand informativ.

 

Astfel, din dorința de a fi mai cât aproape de festivalierii dornici să descopere și alte locuri frumoase din județul Cluj și de a-și prelungi, cu acest prilej, sejurul în capitala Transilvaniei, în incinta Parcului Central, chiar după porțile de acces principale, a fost amenajat standul dedicat furnizării de informații turistice.

Cu acest prilej, angajații Centrului de Informare Turistică vor sta la dispoziția celor interesați, pe întreaga perioadă a festivalului, cu informații și sfaturi legate de obiectivele turistice din județul Cluj și istoria locurilor pe care intenționează să le viziteze. De asemenea, persoanele interesate vor avea posibilitatea să participe la tururi ghidate, însoțite fiind de ghizii noștri de specialitate.

Biroul de presă

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator