Scrie un comentariu

caine droguri

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Cluj au depistat un cetăţean columbian care intenţiona să introducă în România aproximativ 7 grame marijuana, ascunse în bagajul personal.


Potrivit poliţiştilor de frontieră, substanţa vegetală urmează să fie transmisă spre expertizare, iar cercetările vor fi continuate de către un procuror din cadrul DIICOT.


“În data de 31 iulie, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei  Aeroport Cluj-Napoca, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Malaga (Spania), cetățeanul columbian C.V., în vârstă de 41 ani. Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra bagajelor bărbatului, ocazie cu care au descoperit, într-un buzunar al rucsacului pe care acesta îl avea asupra sa, o cutie din lemn, ce conținea o substanță vegetală de culoare verde, având greutatea de aproximativ 7 grame, despre care persoana în cauză a declarat că este marijuana. Bărbatul a declarat că venea în ţara noastră pentru a participa la un festival (UNTOLD), iar substanţa descoperită de către poliţiştii de frontieră era pentru consum propriu", spun polițiștii.

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator