Scrie un comentariu

foto10

De Ziua Imnului Naţional, la Cluj-Napoca a fost marcată campania ,,O viață cât un Centenar”, în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Divizia 4 Infanterie „Gemina”.


Proiectul are ca scop mediatizarea poveștilor de viață ale românilor născuți în anul Marii Uniri. Astfel, la acest eveniment au fost invitate persoane din județul Cluj care au împlinit sau vor împlini vârsta de 100 de ani în anul 2018, pentru a-i cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui centenar trăit în România.


Trei persoane din Cluj-Napoca, Săvădisla și Aghireșu, care au împlinit 100 de ani în Anul Centenarului și au trăit tot atâția ani de istorie alături de România, ne-au onorat cu prezența la acest eveniment.


Acestea au primit din partea ministrului afacerilor interne, prin intermediul reprezentanților autorităților și instituțiilor publice locale, simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta aproape de inimă așa cum au purtat și România!

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator