Scrie un comentariu

lucrari autosebes

Sâmbătă, 21 iulie,  pe lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda, s-a lucrat la frezarea asfaltului! Ultimele teste pe acest segment arătau că există probleme de planeitate și rugozitate pe acest tronson, însă constructorul italian a negat existența lor.


Deși antreprenorul lotului 3 a negat că ar fi probleme la segmentul respectiv, se pare că totuși lucrurile nu stau chiar așa. Sâmbătă, mai mulți muncitori executau lucrări de frezare a asfaltului în apropiere de Decea. Lucrul acesta nu face decât să confirme și cele mai recente măsurători ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) care indicau probleme de rugozitate şi planeitate pe mai bine de trei kilometri.


Constructorul şi-ar fi asumat să termine operaţiunile de frezare şi reasfaltare până pe 27 iulie, urmând ca până pe 30 iulie să fie gata şi primul strat de marcaje, în vederea efectuării mult-aşteptatei recepţii, potrivit surselor Ziua de Cluj.

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator