Scrie un comentariu

auto CT MURES

Față de începutul lunii iunie, șantierele au avansat într-un ritm acceptabil.


Straco (pe secțiunea Câmpia Turzii-Chețani) a început forajele la podul peste Râul Arieș și a progresat timid la celelalte structuri mai avansate (viaductul de la Hădăreni și nodul rutier de la Chețani), dar și la terasamentele dinspre est. Însă mobilizarea celor de la Straco poate fi mult mai bună. Vestea proastă este că execuția pe acest lot ar putea fi oprită în curând din cauza refuzului CNAIR de a plăti o serie de lucrări realizate deja de constructor.


Pe sectorul următor dintre Chețani și Iernut, asocierea Astaldi-Max Boegl a progresat semnificativ la structurile mari peste Râul Mureș, aducând în zonă și grinzile necesare. Terasamentele se apropie de final pe cea mai mare parte a șantierului, fiind deja așternut primul strat de asfalt pe porțiuni întinse. Singurele probleme care ar putea întârzia inaugurarea tronsonului dincolo de T3 2019 sunt reprezentate de o serie de stâlpi de curent care trebuie relocați, informează Ziua de Cluj. 

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator