Live Video
 

maxiprest mai2018

banner newdesign 28.04

Prima sesiune de pregătire a polițiștilor în domeniul comunicării nonverbale a ajuns la final

kaufland 650x100 22.12

Azi, 19 mai a.c., a avut loc seminarul care a marcat sfârşitul primei părţi a proiectului Codex Nonverbalum.

 

În urma seminariilor care s-au derulat pe parcursul a trei săptămâni, poliţiştii clujeni şi-au dezvoltat abilităţile

de comunicare, acestea având un rol esenţial în munca de investigaţie pe care o presupune profesia de poliţist.

Doamna dr. Monica Sechelariu, expert în comunicare nonverbală,  a accentuat, în cadrul seminariilor, importanţa limbajului nonverbal în activitatea poliţiştilor. Astfel, poliţiştii au învăţat că, în afara unor tehnici clasice de audiere, a unor planuri de ascultare, comportamentul nonverbal este deosebit de important pentru a obţine informaţii veridice şi complete din partea interlocutorilor.

Totodată, discuţiile s-au concentrat în jurul importanţei expresiilor faciale universale, a microexpresiilor, a comportamentelor vizuale, etc., în activităţile derulate pentru aflarea adevărului.

În perioada următoare, va fi organizată şi cea de-a doua parte a proiectului, care se referă la perfecţionarea abilităţilor de detectare a minciunilor prin indicii şi comportamente nonverbale.

Codex Nonverbalum este un proiect pilot şi este derulat în cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Fundaţia Collegium XXI.

,, Pe lângă fler şi pregătire tehnică temeinică, diferenţa dintre un anchetator bun şi unul foarte bun este dată de abilităţile de comunicator” – dr. Monica Sechelariu - expert în comunicare nonverbală


 

LIVE VIDEO pe TurdaNews:

Sâmbătă, 26 mai, ora 18.00:

Fotbal. Olimpia Gherla - Sticla Arieșul Turda.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

loading...