m install
petlinii
nello construct

Accident grav la Câmpia Turzii cu două victime! Tânăr teribilist la volan!

floris

Noaptea trecută la Câmpia Turzii în jurul orei 1,30 s-a produs un grav accident rutier pe strada Gheorghe Barițiu, la intersecția cu Liviu Rebreanu.

În urma evenimentului rutier au rezultat două victime care au suferit politraumatisme fiind transportate la spital de echipaje de la SMURD și Serviciul de Ambulanță. 

Din câte se pare, este vorba de un act de teribilism la volan, acul indicator de viteză al mașinii BMW cu numărul CJ-63-DOC oprindu-se la 130 km/h! Foarte probabil, la acea oră era polei, iar bolidul i-a scăpat de sub control, în condițiile în care șoferul nu avea experiență la volan.

Pe lângă șoferul teribilist, Dacian Onacă, în mașină se mai afla un tânăr, Răzvan Turcu, ambii fiind elevi la Liceul Teoretic „Pavel Dan”. Cei doi au fost duși de urgență la Cluj, fiind în stare gravă.

Dacian Onacă este jucător de fotbal la echipa ISCT 1921 Câmpia Turzii, fiind unul dintre cei care și-au adus aportul pentru câștigarea titlului național, în sezonul 2015/2016, la juniori A1.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: