fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

Consilierul local Cristian Felezeu a câștigat procesul cu Compania de Apă Arieș SA, după ce Curtea de Apel i-a dat dreptate, chiar dacă inițial Tribunalul Cluj a decis că decizia CAA, de a-l ”retrograda”, a fost una corectă.

”Admite apelul declarat de reclamantul Felezeu Cristian George împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 13.07.2015 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 372/117/2015, pe care o schimbă în tot în sensul că: Admite acţiunea reclamantului Felezeu Cristian George în contradictoriu cu pârâta Compania de Apă Arieş Turda SA. Anulează decizia nr. 221/06.01.2015 emisă de pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia de şef Sucursala Turda din cadrul unităţii pârâte. Obligă pârâta să îi plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data încetării raporturilor de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Definitivă”, precizează Hotărârea 2847/2015, dată în Dosarul 372/117/2015.

Pe lângă faptul că va trebui repus în funcția de șef sucursală Turda, la Compania de Apă Arieș, Cristian Felezeu va obține mai bine de 10 salarii, adică undeva la 40.000 de lei.

Cristian Felezeu (PNL) s-a angajat la Compania de Apă Arieș SA după ce USL (PSD-PNL) a preluat controlul în Consiliul Local Turda, în urma alegerilor din anul 2012, iar Cristian Matei (PSD)

a ajuns director. Ulterior, după ce USL s-a ”spart”, iar PNL a fuzionat cu PDL, Cristian Felezeu și-a pierdut funcția de șef al sucursalei Turda, recâștigată acum în instanță. El a declarat presei locale că angajarea sa la CAA nu s-a produs pe criterii politice, fiind specialist în instalații.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate