fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

IncendiuPompierii turdeni au avut de stins la finele acestei săptămâni mai multe incendii de pădure şi păşune. Odată cu venirea timpului cald, diverse persoane preferă să-şi incendieze păşunile, decât să le cureţe, neţinând cont de faptul că focul e greu de controlat iar atunci când acesta ajunge în apropierea locuinţelor, pericolul de incendiere a imobilelor este cu atât mai mare.

 

Potrivit sergentului major Sasu Adrian de la biroul de presă al ISU Cluj, primul incendiu a fost sesizat la Stejeriş în cursul zilei de sâmbătă, unde au ars 0,8 hectare de vegetaţie uscată. Duminică, pompierii turdeni au fost chemaţi pe strada Clujui f.n, unde erau aprinse circa 0,5 hectare de teren, de asemenea, în aceeaşi zi dar la ora 18.15 minute, aceştia au trebuit să se deplaseze în zona străzii Petru Maior, a ars un hectar de lizieră de pădure.

 

Pompierii avertizează că pentru prevenirea unor asemenea fenomene este interzisă incendierea necontrolată a vegetaţiei uscate şi a păşunilor, iar utilizarea focului deschis în zonele cu vegetaţie uscată se poate face numai cu autorizaţie de la organele în drept şi sub supraveghere strictă a proprietarului terenului. Reprezentanţii ISU Cluj spun că în această perioadă nu ar strica nici o atenţie sporită a poliţiei care prin patrulele organizate, poate preveni astfel de fenomene periculoase!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator