fbpx

Scrie un comentariu

Peste 500 de poliţişti vor asigura condiţii optime de ordine şi siguranţă publică, la nivelul judeţului Cluj, pe perioada Rusaliilor. Aceştia vor asigura ordinea atît la manifestările religioase, cît şi la cele culturale şi sportive, organizate de Rusalii.

Potrivit IPJ Cluj, poliţiştii vor avea în atenţie menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, în zonele cu un un aflux mare de credincioşi, prin patrule mixte Poliţie-Jandarmerie; asigurarea prezenţei agenţilor de poliţie rutieră pe principalele artere de circulaţie, mai ales cele din zonele turistice, pe căile de acces spre acestea sau drumurile cunoscute cu trafic intens în mediul urban; asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal în special în zona lăcaşurilor de cult şi a locurilor în care se organizează manifestări religioase, cultural-artistice sau sportive. Pentru prevenirea accidentelor rutiere vor fi organizate acţiuni axate pe principalele cauze generatoare ale acestora (viteza excesivă, depăşire neregulamentară, neacordare de prioritate la pietoni/autovehicule, conducere sub influenţa alcoolului).

Pentru a petrece sărbătorile în linişte şi siguranţă, Poliţia clujeană recomandă cetăţenilor ca, atunci cînd merg la cumpărături sau în locuri aglomerate, să-şi păstreze banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei şi să supravegheze în permanenţă genţile şi cărucioarele cu produse deja plătite. De asemeni, Poliţia recomandă cetăţenilor ca, atunci cînd parchează maşina, pe cît posibil să folosească zonele special amenajate şi iluminate şi să nu lase nimic la vedere în interiorul autoturismului, orice obiect putînd reprezenta o atracţie pentru hoţi.
 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate