marian morar
m install
nello construct

Un tânăr motociclist a fost grav accidentat ieri la Turda în zona OMV

zamblau eugen

Duminică în jurul orei 18 a avut loc un eveniment rutier având ca protagonişti un motociclist şi o conducătoare auto. O şoferiţă din judeţul Alba, în vârstă de 48 de ani, aflată la volanul unei maşini VW Passat, în timp ce se deplasa din direcţia Turda spre Alba a încercat să efectueze un viraj stânga peste marcajul continuu pentru a intra în benzinăria OMV Petrom. 

În acelaşi timp, un tânăr motociclist din Turda în vârstă de 19 ani a încercat s-o depăşească, dar s-a ciocnit violent de maşina condusă de şoferiţa din Alba.

"Momentan starea de sănătate a motociclistului este bună, deşi a suferit un traumatism cranian, contuzii şi escoriaţii, traumatism toracic etc. A fost transportat la Cluj la Clinica de Neurochirurgie petru investigaţii la coloană, să sperăm că evoluţia va fi bună" explică Alexandru Băl, şeful poliţiei rutiere Turda.

Potrivit comisarului Băl, vinovăţia aparţine ambelor "părţi" implicate în evenimentul rutier, urmând să suporte consecinţele legale care se impun. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2