Consiliul Judeţean Cluj organizează luni, 25.04.2011, între orele 10.00 – 17.00, acţiunea „Porţi deschise la Cluj Arena”. Prin această acţiune se facilitează accesul publicului pe şantierul de construire a viitorului stadion al judeţului Cluj, care urmează să fie finalizate în cursul verii acestui an.
Accesul se va realiza pe la intrarea dinspre fostul teren de zgură, fiind asigurat un traseu de vizitare special demarcat, care va permite vizualizarea stadionului în ansamblu. Intrarea va fi liberă.
„Dorim să le oferim clujenilor posibilitatea de a vedea stadiul lucrărilor la viitoarea arenă. Ştim că există un mare interes în acest sens, cu atât mai mult cu cât ne apropiem de finalizarea lucrărilor. Este un stadion al clujenilor, pentru clujeni şi va contribui, după finalizarea şi darea sa în funcţiune, la creşterea calităţii infrastructurii sportive de care beneficiază zona noastră. Profităm de perioada sărbătorilor pascale, pentru a permite accesul publicului, deoarece în restul timpului activităţile au un ritm susţinut, ceea ce face practic imposibilă organizarea unor astfel de acţiuni. Îi aşteptăm pe clujeni la arenă, şi acum, dar mai ales în cadrul evenimentelor pe care aceasta le va găzdui în viitor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.