m install
petlinii
nello construct

Înmormântarea mitropolitului Bartolomeu Anania are loc joi şi va fi transmisă la TV

floris

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului anunţă că înmormântarea Părintelui Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane, va avea loc, joi, 3 februarie 2011, când, de la ora 900, va fi săvârşită, în Catedrală, Sfânta Liturghie arhierească, urmată, la ora 1200 de slujba prohodului, oficiată de un sobor de arhierei, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

 

Până joi, inclusiv, în bisericile parohiale şi mânăstireşti se vor trage clopotele timp de trei minute, la orele 800 şi 1200. De asemenea, în duminica din data de 6 februarie 2011, preoţii din Arhiepiscopia Clujului vor săvârşi slujba Parastasului, iar în cuvântul de învăţătură vor face o prezentare a vieţii şi activităţii Părintelui Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu.           

Pentru a împlini o ultimă dorinţă a Mitropolitului Bartolomeu şi pentru ca desfăşurarea slujbei de înmormântare să nu fie cu nimic stânjenită, Permanenţa Consiliului eparhial a hotărât ca, în Catedrală, să fie permis doar accesul echipei de filmare a postului TVR, care s-a angajat să ofere semnal tv, gratuit şi fără siglă, tuturor televiziunilor care vor dori să transmită imagini, în direct sau înregistrat. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: