Scrie un comentariu
O garsonieră a sărit în aer, în blocul Cimentul din zona bisericii ortodoxe de la Materna (Calea Victoriei 7B), în jurul orei 22.30. Incidentul s-a datorat unor scăpări de gaze de la o butelie cu care proprietarul garsonierei se încălzea, blocul neavând instalaţie de încălzire cu gaz.

În urma incidentului au fost două victime: proprietarul apartamentului, care are arsuri pe faţă şi a fost internat în spital şi un copil care locuia într-o garsonieră vecină, dar care nu a fost internat.

Datorită exploziei puternice, zidul despărţitor dintre două locuinţe s-a dărâmat, iar geamurile şi uşile celorlalte locuinţe de pe acelaşi palier (etajul I) au fost distruse. Instalaţia de curent electric a fost oprită, iar locatarii acelui palier au fost evacuaţi, opt dintre ei fiind duşi la Colegiul "Dr. Ioan Raţiu", iar ceilalţi urmând să se cazeze pe la rude sau apropiaţi. În total, ar fi vorba de 16 garsoniere afectate şi circa 25 de persoane care au suferit pagube, fiind nevoite să-şi părăsească locuinţele. Palierul va fi păzit de jandarmi.

Viceprimarul Mircea Irimie, prezent la faţa locului, a declarat că mâine dimineaţă se va face o evaluare a pagubelor, în prezenţa proprietarilor locuinţelor, urmând a se decide în ce măsură pot fi ajutaţi. Este vorba de distrugerea a două locuinţe (prin căderea peretelui despărţitor), a uşilor şi a geamurilor de pe tot palierul, precum şi deteriorarea mobilei din unele locuinţe. Blocul este cunoscut de către localnici drept "bloc bombă", datorită condiţiilor insalubre în care locuiesc locatarii, acesta fiind un fost "bloc de nefamilişti", ale cărei apartamente au fost vândute actualilor proprietari.

Vecinii victimei din cauza căreia s-a produs explozia susţin că i-au atras atenţia persoanei respective că se simte miros de gaz, dar aceasta nu a acordat atenţia necesară. În timp, gazele eliberate s-au înmulţit şi totul a culminat cu explozia care a zguduit întregul bloc. La faţa locului s-a deplasat şi un specialist în construcţii, care a constatat că structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată.

{youtube width="500" height="400"}IXhcxacK3LI{/youtube}

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator