fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu
LacasdecultPremergător Sărbătorii Crăciunului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj a desfăşurat pe parcursul anului 2010 un număr de 217 controale de prevenire a situaţiilor de urgenţă la lăcaşurile de cult. Aceste controale au cuprins 3 catedrale, 8 mănăstiri, 24 de monumente istorice aferente acestor obiective şi 182 de biserici.

 

22 dintre aceste controale au fost făcute premergător sărbătorilor de iarnă la bisericile unde şi în anii precedenţi sau înregistrat aglomerări mai mari de persoane.

 

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite trebuie respectate câteva reguli de bază spun reprezentanţii ISU Cluj: locurile amenajate pentru arderea lumânărilor se vor amplasa la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile şi numai în (suporţi) tăvi metalice umplute cu apă sau nisip; se interzice depozitarea materialelor inflamabile ori combustibile, în poduri, balcoane şi amenajarea unor spaţii corespunzătoare, cu respectarea normelor; remedierea, în cel mai scurt timp a defecţiunilor şi dezafectarea improvizaţiilor existente la nivelul instalaţiilor electrice, interzicându-se utilizarea de consumatori peste puterea instalată; interzicerea fumatului pe întreg perimetrul unităţii de cult, prin montarea de inscripţii „FUMATUL INTERZIS”; uşile de pe căile de evacuare se vor menţine în poziţia deschis, cu sisteme sigure de deblocare; marcarea vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în cazul situaţiilor de urgenţă, pentru evitarea producerii panicii şi busculadelor etc.

 

Dacă sunteţi surprinşi de un incendiu sau alt eveniment care vă pine în primejdie viaţa sau sănătatea dumneavoastră sau a celor apropiaţi, este bine să ieşiţi din zona periclitată şi să sunaţi la numărul pentru apel unic de urgenţă 112.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator