Un american a fost găsit decedat în camera sa de la hotelul Pelicanul din Turda. Americanul Harlan Cameron era un civil angajat pentru o societate care lucra pentru Armata SUA, având legătură cu prezenţa piloţilor americani de la baza militară de la Luna, care în această perioadă au efectuat o misiune comună cu partea română.
Deşi mai multe surse l-au declarat ba ofiţer american, ba soldat american, acesta nu avea nici un grad şi era doar un angajat civil american.
Iniţial, la faţa locului s-au deplasat atât procurorii militari, cât şi cei civili, pentru că nu se ştia exact ce statut are victima. Conform surselor judiciare, americanul avea 52 de ani şi a fost găsit în camera sa de colegii săi, care au fost alertaţi de faptul că nu s-a prezentat la datorie. Când au venit să-l caute, l-au găsit căzut în cameră, decedat.
Deşi în cameră erau şi urme de sânge, anchetatorii au susţinut că nu există nici o suspiciune privind cauza decesului, aceasta fiind din cauze naturale, negăsindu-se urme de violenţă. Cel mai probabil, americanul a vomat sau a avut scaun cu sânge, datorită unor probleme de sănătate. Unele surse susţin că el ar fi consumat alcool aseară, deşi nu ar fi avut voie, fiind bolnav.
Cauza decesului se va şti cu exactitate în cursul zilei de mâine, după necropsie.
{youtube width="480" height="360"}OYjFFdcMwMY{/youtube}