fbpx

Scrie un comentariu
Guvernul va lua în discuţie săptămâna viitoare modificarea normelor de aplicare a ordonanţei privind impozitarea veniturilor obţinute din drepturile de autor. Conform acestora angajatorii, şi nu cetăţenii, vor fi obligaţi să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile aferente drepturilor de autor.

 

Potrivit ordonanţei Guvernului, intrată în vigoare în august, cei care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, au obligaţia de a depune câte o declaraţie privind asigurarea în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Aceste declaraţii se depun, în mod normal, până în data de 25 a lunii, pentru luna anterioară în care s-au realizat veniturile, la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă.

 

Luna trecută s-a stat la cozi imense pentru a plăti dările către stat. Ca o consecinţă, zeci de jurnalişti au ieşit ieri în stradă pentru a protesta împotriva modalităţii de aplicare a prevederilor legale în acest sens.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator