fbpx

Scrie un comentariu
Timp de trei zile turdenii dar şi cei care se află în vizită în aceste zile de sărbătoare în oraşul de pe Arieş, pot vizita ediţia ajunsă la numărul X a Expo Flora. Expozanţi din Cluj Napoca, Turda, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu, Piteşti, Bucureşti, Craiova şi Ocna Mureş au venit şi în acest an să-şi etaleze marfa.

 

Vizitatorii pot admira flori de toate genurile, arbori şi arbuşti ornamentali, tablouri cu tematică florală, dar pot cumpăra şi ghivece şi vase de grădină, bulbi de flori de la celebrele lalele din Olanda până la trandafirii autohtoni, toate sunt menite să încânte sufletul şi privirea celor care "calcă pragul" Colegiului Naţional Mihai Viteazu din Turda, gazda manifestării.

 

În acest an au lipsit goblenele de la Arad, dar una din reprezentantele Fundaţiei "Speranţa Diabeticilor" din oraşul nostru a încercat să compenseze exponatele care se bucurau în fiecare an de aprecierea vizitatorilor.

 

Serviciul Public de Asistenţă Socială din Turda are un stand propriu situat la parterul instituţiei de învăţământ, unde persoanele asistate s-au întrecut în măiestrie şi au realizat ilustrate, mozaicuri şi diverse picturi cu tematică florală. Practic, materialele au fost concepute în cadrul spitalului municipal din Turda la cercul de ergoterapie de către persoanele care suferă de "uşoare probleme de sănătate mentală". Scopul ergoterapiei este de a le reda bolnavilor independenţa fie dându-le posibilitatea să se adapteze la deficitul lor, fie participând la ameliorarea stării lor de sănătate.

 

Expo Flora a costat în acest an 8.000 de lei. Tot astăzi de la ora 19 are loc premierea celor mai frumoase standuri.

 

 

Concomitent cu expoziţia de flori, în curtea Colegiului Naţional "Mihai Viteazu", este organizată o expoziţie canină şi una columbofilă, unde cei curioşi au putut admira câteva exponate de câini şi porumbei de rasă, unii dintre ei fiind într-adevăr deosebiţi.

 

TurdaNews vă oferă posibilitatea să urmăriţi fotografii realizate atât la expoziţia de flori şi ornamente florale, cât şi la cea canină şi columbofilă.

 

 

 

 
 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator