fbpx

Icon Scrie un comentariu

Salina TurdaOvidiu Mera, directorul Salinei Turda, spune că în această perioadă a fost declanşat un studiu privind microclimatul salinei Turda şi efectele sale asupra sănătăţii oamenilor. Pentru acest lucru au venit specialişti ai Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti care vor utiliza şobolani ce vor fi ţinuţi la salină timp de 20 de zile, perioadă în care le vor fi studiate reacţiile şi comportamentul.

 

Măsura a fost luată în vederea obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii pentru baza de tratament de la Turda, studiul de microclimat va costa 100.000 lei dar se speră ca odată cerificată calitatea aerului de la Salina Turda, investiţiile din zonă să evolueze în sensul dorit de municipalitate.

 

Salina de la Turda a fost modernizată în perioada 2008-2010 cu fonduri europene. Ea este situată în inima unui zăcământ de sare cu o vechime de peste 13 milioane de ani şi este recomandată de medici pentru efectele terapeutice în unele afecţiuni respiratorii. Pe parcursul anilor s-a descoperit că mediul salin este deosebit de prielnic în tratarea afecţiunilor respiratorii datorită temperaturii constante de 10-12 grade Celsius şi a umidităţii de 75-80% precum şi datorită concentraţiei optime de aerosoli. Viteza curenţilor de aer este de maxim 0,2 m/s, ca urmare după 1992 mina Rudolf a fost amenajată că şi sala de tratament subterană.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator