fbpx

Icon Scrie un comentariu

Zoo TurdaSocietatea Benzot-Har din Miercurea Ciuc, specializată în construcţii, a câştigat licitaţia organizată de Primăria Turda pentru amenajarea parcului zoologic de la Turda, lucrare care va demara din acest an şi se preconizează că va fi finalizată în circa 5 luni, astfel încât din 2011 noul parc zoologic să fie deschis vizitatorilor.

 

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 2,7 milioane de euro, iar banii provin de la bugetul de stat şi de la cel local.

 

Investiţia la parcul zoologic din Turda îl va transforma într-un obiectiv turistic important, al doilea după investiţia realizată la Salina Turda. Conform oficialilor locali, actualul parc zoologic va fi complet modificat şi va fi extins cu câteva hectare, astfel încât să fie îndeplinite normele internaţionale de găzduire a animalelor în captivitate. La finalizarea investiţiei, aici vor putea fi văzute animale exotice, precum girafe, zebre sau rinoceri, într-un habitat care va imita savana.

 

Pe lângă lucrările la spaţiile de găzduire a animalelor, vor fi reabilitate zonele verzi, se vor amenaja locuri de joacă şi va fi realizat un ambient relaxant, cu ajutorul unor fântâni arteziene.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator