fbpx

Icon Scrie un comentariu

ManipulareConducerea Companiei de Apă Arieş a precizat că informaţiile apărute în unele organe de mass media locale, referitor la faptul că Remus Filip ar fi "directorul" sau "şeful" Sucursalei din Câmpia Turzii, sunt neconforme cu situaţia reală şi îşi exprimă regretul că astfel de informaţii sunt vehiculate cu atâta uşurinţă, fără o minimă verificare, care ar fi fost la îndemâna celor care au furnizat informaţia, printr-un simplu apel telefonic.

 

Directorul Companiei de Apă Arieş SA, Alexandru Sabău, a precizat că fostul şef al sucursalei Câmpia Turzii, Adrian Mischian, a fost oficial într-o perioadă de predare a gestiunii, după demisia prezentată conducerii companiei, până în 5 iulie 2010. "Pentru a infirma unele informaţii complet false apărute în presa locală din Turda, COMPANIA DE APĂ ARIEŞ Turda doreşte să facă următoarele precizări: Începând cu data de 6 iulie 2010 în funcţia de şef sucursală Câmpia Turzii este dl. ing. Alexandru Tulai. Dl. Alexandru Tulai este şef surse apă Câmpia Turzii din 2007 de la înfiinţarea CAA. Această hotărâre a fost luată în urma deciziei dlui. Adrian Mischian – şef sucursală Câmpia Turzii, de a înceta colaborarea cu societatea noastră, de la data de 5 iulie 2010", se precizează într-un comunicat de presă, semnat de directorul Companiei, Alexandru Sabău.

 

De azi, 6 iulie 2010, noul şef al sucursalei Câmpia Turzii a fost numit Alexandru Tulai. "Compania de Apă nu face politică şi nu vom intra în jocuri politice de acest gen. Singura noastră politică este prestarea unor servicii care să mulţumească consumatorul", a precizat directorul Alexandru Sabău.

 

Informaţia că Remus Filip ar fi directorul sucursalei din Câmpia Turzii a fost promovată pe ziarul PSD Câmpia Turzii, condus de preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Câmpia Turzii, Rareş Morar şi în săptămânalul local Ziarul 21, sub semnătura Liei Durlan. Informaţia a apărut, în aceeaşi tentă de manipulare şi sub forma unor comentarii pe site-ul TurdaNews, motiv pentru care publicaţia noastră a solicitat o informaţie oficială privind persoana care este şef al sucursalei Câmpia Turzii, în locul lui Adrian Mischian.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator