fbpx

Scrie un comentariu

Cei interesaţi de karting, au de azi ocazia să-şi etaleze măiestria în conducere pe pista amenajată la Solaris Shopping Park. Pentru că azi a fost inaugurat circuitul de la Turda, singurul de acest fel din zonă! Tot azi s-a organizat şi primul concurs, pe categorii de vârstă, astfel de concursuri urmând a fi organizate lunar.

 

La primul concurs al pistei nou inaugurate, organizat azi, câştigătorii au fost:

 

Pe asfalt uscat:

14-20 ani

1. Râştei George

2. Imbuzan Ovidiu

3. Suciu Mihai

 

21-60 ani

1. Faur Vlad

2. Nicolaescu Andrei

3. Cheţan (nu şi-a ridicat premiul, a plecat mai repede)

 

Pe asfalt umed:

14-20 ani

1. Girodi Manuel

2. Pamfilie Paul

3. Imbuzan Cosmin

 

21 - 60 ani

1. Mozsoay Alexandru

2. Miclea Adrian

3. Fodor Gyozo

 

Daniel Mureşan, administratorul pistei, spune că persoanele interesate îşi pot etala măiestria sau pot organiza concursuri în grup, în fiecare zi a săptămânii. De luni până vineri, circuitul este disponibil de la ora 14.00 la 23.00, iar sâmbăta şi duminica o să fie program mai lung. Taxa este de 20 de lei pentru 8 minute sau de 60 de lei pentru 30 de minute. Există şi sistem de cronometrare, care-i permite fiecărui participant să-şi verifice cei mai buni timpi realizaţi. Pentru mai multe informaţii, administratorul pistei poate fi contactat la telefonul 0746.772.825.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator