fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

http://tbn0.google.com/images?q=tbn:_e_MhT3A3KfRDM:http://www.ziare.com/_files/Image/news/328/tb_240_0806_2527_154036_2colcopilplapumioarababy2400x1800.jpgBebeluşii din zona noastră nu mai beneficiază de câteva luni de lapte praf, ca supliment alimentar. Potrivit legii copii care primesc laptele praf prin prescripţia medicului de familie sunt cei care nu au greutatea corespunzătoare în funcţie de alimentaţia primită, sau celor ale căror mame naturale nu au voie din motive de sănătate să alăpteze şi bebeluşilor daţi în plasament şi celor ale căror mame sunt decedate.

 

Prima sesizare a venit de la Mihai Viteazu, unde o mămică ne-a explicat că de ceva vreme cumpără de pe unde apucă laptele praf, pentru că cei de la asistenţă socială nu mai au pe stoc. Contactat telefonic, primarul Ioan Zeng a explicat că laptele nu se mai găseşte în depozitul Autorităţii de Sănătate Publică Cluj de câteva luni de zile dar nu se ştie precis şi cauza. “Noi am fost de câteva ori la Cluj, dar am primit acelaşi răspuns: NU AVEM! Când se primeşte se dă oricum retroactiv, am avut sincope anul acesta în distribuţie”, recunoaşte Zeng. La Turda aceeaşi situaţie. Şeful SPAS, Denisa Napău, a precizat că aproximativ 40-50 de bebeluşi sunt vitregiţi de alimentul atât de necesar! “Niciodată nu au fost probleme de genul acesta! Totul depinde de autorităţile judeţene”, explică Denisa Napău.

 

Contactat telefonic de Radio Transilvania, directorul ASP Cluj, Nicolae Deleanu, a avut o explicaţie scurtă şi la obiect: NU SUNT BANI! Finanţarea venită pe programul de achiziţie de lapte praf s-a terminat, chiar dacă Autoritatea de Sănătatea Publică Cluj a cerut o suplimentare de fonduri în urmă cu o săptămână, nu s-a primit nici un răspuns până acum. “Suplimentarea cerută se ridică la 2,3 miliarde de lei vechi pentru întregul judeţ, dar nu am primit nici bani şi nici un răspuns de la Guvern. Singura problemă este finanţarea şi nu firma care a câştigat licitaţia. Dacă nu sunt bani o să vedem ce putem face…nu ştim încă dacă firma care furnizează laptele praf îşi va menţine aceleaşi preţuri, dar sperăm să se rezolve cât mai repede situţia”, declară Deleanu. Necesarul de lapte praf la nivelul judeţului Cluj este de peste 1.500 kg, de la începutul lunii ianuarie şi până în 30 septembrie când s-a sistat distribuţia laptelui, ASP Cluj a acordat primăriilor din judeţ 10.298 de kg.

 

Reprezentanţii ASP afirmă că nu este exclus ca acordarea laptelui praf gratuit să fie sistată începând cu anul viitor, în condiţiile în care în celelalte ţări ale Uniunii Europene nu exista o astfel de formă de ajutor pentru familiile în care apar nou născuţi.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator