fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

strada Roșiori

Un locuitor al străzii Roșiori din Turda a transmis redacției noastre nemulțumirile sale cu privire la zona în care locuiește, mai exact la faptul că după fiecare ploaie zdravănă drumul devine impracticabil.

În zona străzii Roșiori au mai fost probleme și în anii precedenți, râul și-a ieșit din matcă și a inundat casele oamenilor. Acum locuitorii de acolo cer municipalității reabilitarea străzii astfel încât să fie circulabilă și pe timp de ploaie. În caz contrar aceasta va fi mereu inundată și va arăta jalnic.

Va atașez o poza cu Strada Roșiori (intrare de pe strada Gheorghe Baritiu) după furtuna din noaptea de 26.05.2021, se observa ca pe o porțiune de 50m întreaga strada este inundata și trotuarul de asemenea fiind acoperit de apa.

Zilnic, părinți și bunici duc copii la școală și grădiniță și traversează aceasta zona care în urma ploilor se acoperă de apa și face zona dificil de traversat fără sa te murdărești sau uzi la picioare, dar în cazul de fata zona este imposibil de traversat după cum se poate vedea ca unii copii și cu bunicuta lor s-au urcat pe marginea drumului. Apa nu este preluata de sistemul de canalizare după cum se observa.

Pe aceasta strada s-a introdus la finalul anului 2019 canalizare, și locuitorii de pe aceasta strada mulțumim pentru asta, dar consideram ca după 1 an și jumătate se putea asfalta aceasta strada și pana la acest punct avem o strada cu apa și gropi, șanțuri după lucrările de canalizare.

Dat fiind faptul ca se asfaltează multe străzi, un minim de criblura ar putea fi adusa pe strada Roșiori cu intrare de pe strada Gheorghe Baritiu și nivelat strada, fiindca taxele și impozitele le plătim.

Strada Roșiori cu intrare de pe strada Simion Barnutiu este asfaltată. 

Cerem suport și consider ca se poate da curs de către administrația locala sa se aducă aceasta strada la un stadiu de folosinta optim!” spune turdeanul.

Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o știre interesantă, o informaţie, o reclamaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., care să conţină informaţia respectivă, iar noi o vom publica! De asemenea, te rugăm să precizezi dacă vrei să-ţi apară numele sau nu. Mulţumim! Împreună formăm cea mai bună echipă! Precizăm că articolele din această rubrică sunt conforme reclamațiilor/sesizărilor/informațiilor transmise de cititorii noștri, ele nefiind verificate sau asumate de redacția TurdaNews

 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate