marian morar
m install
nello construct

Știrea Cititorului: Scandalul ”Daghemana”, un nou episod! Societatea refuză, ilegal, să le facă abonamente copiilor care au ”comentat”?!

zamblau eugen

Scandalul cu autobuzele Daghemana este departe de a se fi încheiat. Mama unei fetițe acuză conducerea societății că a refuzat să-i facă abonament fiicei ei, pe motiv că au fost sesizări ale părinților, în privința moduluiîn care se efectuează transportul și a faptului că elevii sunt condiționați să circule cu abonamentul doar la o anumită oră, abuziv.

”Chiar imi pare sincer rau ca trebuia sa se ajunga la aceasta situatie, dar nu mai pot tolera lipsa de respect fata de parinti in primul rand, care fac eforturi sa trimita copiii la scoala si apoi abuzurile care se fac in randul copiilor. Ceea ce m-a deranjat enorm este faptul ca  a ajuns copilul meu ironizat chiar de domnul patron  de la firma de transport. I s-a ras in fata ca nu primeste abonament pentru ca parintii si-au permis sa faca sesizari cu neregulile care  se  petrec cu aceasta firma de transport, in aceeasi situatie fiind si fata care si-a permis sa va trimita pozele la redactie. Este un ABUZ…si nu putem ramane indiferenti. 

Copilului meu i se permite sa circule cu autobuzul doar daca primeste bilet. S-a deplasat de la liceul Pavel Dan prin frigul de afara pana in autogara, ca sa-si scoata abonament si i s-a ras in fata… I s-a spus la caserie ca nu i se poate elibera abonament pe acest nume… Vi se pare cinstit ca eu sa le platesc domnilor patroni suma de 75 de lei in plus fata de abonamentul de pe luna in curs? Sa nu mai vorbim de faptul ca tot scandalul asta a inceput pentru ca mie mi-a fost lasat copilul pe jos… I s-a inchis usa in nas in statia de la biserica din Campia –Turzii, cand a vrut sa se intoarca acasa de la orele de curs cu autobuzul de la orele 15:50. Mentionez faptul ca atunci au ramas 3 copii in Campia Turzii, desi in microbuzul care era plin erau si alti elevi mai mari care au avut tupeu sa comenteze ca nu coboara.

Citește și: 

Știrea Cititorului: Claie-grămadă, în autobuzele Daghemana, contrar legii! (UPDATE: Poziția societății)

Domnii patroni le impun copiilor sa se intoarca acasa cu autobuzul de la ora 14:20, pentru ca la ora 15:50 se intorc navetistii (muncitorii) si ca sa nu trimita autobuzul mare sa aiba cheltuieli mai mari… trimit un amarat de microbuz si atunci nu lasa copiii sa urce.  Mentionez faptul ca acesti elevi platesc abonament ca si oricare navetist (200 RON). Vi se pare normal sa iti impuna cineva la ce ora sa te intorci acasa cu abonamentul in buzunar sau sa te justifici domnului patron cu adeverinte de pe nu stiu unde de ce nu te-ai intors la 14:20?

RUSINE DOMNILOR. Isi permit cu acesti bieti copiii care tac si nu comenteaza. Se resemneaza si se intorc acasa cu ce pot… Pentru ce platim abonamente?… Ca sa le asiguram copiilor si bani de bilet…? Vi se pare normal? Au ramas copii in  Campia Turzii de foarte multe ori, fara nici un leu in buzunar, cu ce se intorc acesti copiii acasa? Oare sunt ei in siguranta, copii minori? Se poate asa ceva? In ce secol  traim?

Daca aceasta firma este autorizata sa transporte persoane pe ruta Campia-Turzii- Padureni,  atunci asigurati domnilor transportul pentru fiecare persoana care are nevoie sa circule pe aceasta ruta… Va intreb: eu cu ce imi trimit copilul la scoala, daca pe aceasta ruta nu este alta firma de transport?  Va intreb, foarte sincer, ce-i de facut? De ce sa platesc bani in plus cand copilul meu are exact aceleasi drepturi ca toti elevii si ca toti navetistii platitori de abonamente, pentru ca asa vrea domnul patron? Si pe deasupra scoala deconteaza o parte din abonament?… Copilului meu ce i se deconteaza? Oare nu are aceleasi drepturi ca oricare copil? NU MAI POT TOLERA si nu mai pot trece cu vederea. Eu pe o luna intreaga ajung sa platesc cu 100 de lei in plus daca platesc zilnic bilete in valoare de 15 lei. Nu imi doresc decat sa mi se faca dreptate…  Asta e Romania in care traim. Unde nu  poti sa-ti exprimi liber punctul de vedere ca totul are repercursiuni si din pacate platesc niste copii care nu au nici o vina. Cu oricine am discutat pe aceasta tema li se pare pur si simplu iesit din comun si spun ca asa ceva nu au mai auzit, sa te justifici la ce ora te intorci acasa. ”, ne-a scris, revoltată, cititoarea noastră.

Cei de la Autogara Daghemana, care asigură transportul persoanelor de la Câmpia Turzii înspre Pădureni, susțin că autobuzul pentru elevi este doar la anumite ore, cu acordul Consiliului Județean.

”Ca raspuns la reclamatia d-voastra va dam urmatoarele informatii: elevii au la dispozitie un autobuz cu plecare din Padureni la ora 6:45 si la plecare din Campia-Turzii la ora 14:10, program dat de Consiliul Judetean. La cererea elevilor putem modifica programul de circulatie al acestei curse. In schimb, la ora 15:50 este cursa de muncitori unde asiguram transportul cu microbuz de 19 locuri, din aceasta cauza soferul nu poate lua copiii ramasi in Autogara sau la Bar, sa stea in picioare pentru ca este interzis.

Mentionam ca muncitori avem aproximativ 6 persoane, dar copii raman mai multi de 13, din cauza aceasta apar nemultumirile copiilor. Ni se imputa ca folosim microbuz de 19 locuri la ora 15:50, dar conform traficului avem 6 abonati si posibil 2-3 calatori cu bilet, economia de piata ne obliga sa asiguram capacitatile de transport conform traficului pentru a evita falimentul. Ni se imputa ca sambata si duminica le luam bani copiilor pe bilet. Da, deoarece abonamentul este valabil de luni pana vineri, cu acordul Consiliului Judetean.”, au fost precizările celor de la autogara Daghemana.

Poţi scrie şi TU la Ştirea Cititorului! Ai o știre interesantă, o informaţie, o reclamaţie, o fotografie, un video sau ceva de semnalat tuturor celor care ne citesc? TurdaNews îţi stă la dispoziţie! Trimite-ne un email la adresa redactia@turdanews.net, care să conţină informaţia respectivă, iar noi o vom publica! De asemenea, te rugăm să precizezi dacă vrei să-ţi apară numele sau nu. Mulţumim! Împreună formăm cea mai bună echipă! Precizăm că articolele din această rubrică sunt conforme reclamațiilor/sesizărilor/informațiilor transmise de cititorii noștri, ele nefiind verificate sau asumate de redacția TurdaNews.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2