În fiecare an la începutul verii crește cererea cumpărătorilor pentru aparate de aer condiționat. Zilele caniculare sunt o adevărată provocare, iar acasă este locul în care cu puțin efort, îți poți crea o oază de răcoare. De aceea, alegerea unui aparat de aer condiționat pentru locuința ta este bine să fie făcută în cunoștință de cauză. Cu siguranță îți dorești un produs de calitate, eficient, care să nu îți încarce prea mult factura de curent electric și pe care să-l folosești cât mai mult timp.
Cum alegi aparatul de aer condiționat potrivit pentru casa ta?
Cu o ofertă atât de bogată pe piață, poate fi greu să te decizi. Totuși, există câteva principii de bază pe care, dacă le vei urma, alegerea ta va fi mai ușor de făcut.
- Fixează-ți bugetul
Primul pas și cel mai important este să stabilești o sumă aproximativă pe care ești dispus să o investești. Ține cont de faptul că este o investiție pe care o faci pe termen lung, dar caută să te încadrezi între niște sume care să nu îți provoace un disconfort financiar. Ca să îți faci o idee generală despre produsele dintre care ai putea să alegi, accesează Dexo, un magazin online de electronice și electrocasnice, unde poți găsi aparate de aer condiționat de calitate, la prețuri pentru toate buzunarele.
- Ține cont de clasa energetică
Ia în calcul cantitatea de energie electrică pe care o va consuma aparatul. Chiar dacă prețul poate fi ceva mai ridicat pentru aparatele care consumă mai puțin, pe termen lung vei face economie la curent electric. În același timp, vei contribui și la protejarea planetei. Aparatele din clasa A consumă cel mai puțin, în timp ce clasa E este considerată cea mai puțin eficientă.
- Alege un aparat potrivit pentru camera în care îl vei amplasa
Gândește-te de la bun început care este camera, respectiv peretele pe care vei monta aparatul. Poate fi necesar să muți mobila sau să reamenajezi încăperea, pentru că aparatul odată montat, va rămâne în acel loc pe termen lung. Pe de altă parte, poți opta și pentru un aparat de aer condiționat mobil, pe care îl vei putea muta sau transporta oriunde dorești.
Este important să măsori camera, astfel încât produsul pe care îl vei alege să funcționeze optim. Dacă alegi un aparat prea puternic pentru un spațiu mic, va crește umiditatea. La polul opus, un aparat cu o putere prea mică pentru un spațiu mai mare, va crește consumul energetic. Cel mai probabil va fi nevoie ca acesta să fie pus în funcțiune pentru un timp mai îndelungat. Spre exemplu, pentru o încăpere cu suprafața de 25-35 de metri pătrați, se recomandă 12.000 BTU (unitatea de măsură pentru răcire sau încălzire).
- Estimează nivelul de zgomot pe care ești dispus să îl accepți
Există aparate mai zgomotoase și altele mai silențioase. Și aici intervine o oarecare diferență de preț. Dar cel mai important este să te simți confortabil cu nivelul de zgomot, în cazul în care vei petrece mai mult timp în preajma aparatului. Există persoane pentru care un nivel mai ridicat de decibeli generează un stres suplimentar – fapt deloc de neglijat. Pentru majoritatea oamenilor, un nivel de aproximativ 40 de decibeli este considerat tolerabil.
- Aspectul contează
Dacă ești o persoană care pune preț pe estetică și pe designul modern, e bine să știi că există o varietate de forme și culori. Alege produsul astfel încât să se armonizeze perfect cu stilul locuinței tale.
În concluzie, deși la prima vedere poate să pară ușor de ales un aparat de aer condiționat, iată că există mai multe elemente de luat în calcul. Ca în orice alt domeniu, să fii corect informat este lucrul cel mai important, astfel încât să poți beneficia de răcoare în miezul verii, în confortul locuinței tale.
Sursa foto: Pixabay.com
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.