Joi, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că din toamnă, vaccinul HPV va fi compensat.
De asemenea, ministrul a mai adăugat că nu doar vaccinul HPV va fi compensat, ci și altele de interes public, precum vaccinul gripal sau vaccinurile pentru pacienții cu boli cronice.
Mai mult decât atât, Rafila a precizat că vaccinul HPV va fi compensat atât pentru femeile între 18 și 45 de ani, cât și pentru băieți.
„Compensarea devine operaţională din această toamnă, probabil luna septembrie, septembrie-octombrie. Nu e vorba doar de vaccinul HPV, e vorba şi de alte tipuri de vaccinuri de interes pentru public, cum e vaccinul gripal sau de vaccinuri pentru pacienţii cu boli cronice. E o schimbare şi aici, totală, de sistem. În primul rând, că nu era niciun sistem pentru pacienţii cu boli cronice. Îşi cumpărau vaccinurile şi păcat că nu sunt cei de la Asociaţia Pacienţilor cu Boli Cronice aici, să vă spună ce eforturi financiare trebuiau să facă, ca să se vaccineze.
Din această toamnă, sigur că depinde foarte mult şi de fluxurile financiare, dar vă garantez că în această toamnă vaccinul HPV va fi compensat. Şi, ceea ce este cel mai important va fi compensat, parţial, e adevărat, şi pentru femeile între 18 şi 45 de ani şi pentru băieţi”, a declarat Alexandru Rafila.
























