Antrenorul echipei de fotbal Potaissa Turda, Dorin Suciu, recunoaște că echipa sa, proaspăt câștigătoare a campionatului de Liga 4 din județul Cluj, nu are cum să promoveze în Liga 3 de fotbal, în urma barajului pe care-l va disputa cu Luceafărul Oradea.
”Echipa şi-a îndeplinit obiectivul‚ este neînvinsă în această primăvară‚ avem 11 victorii şi un meci egal‚ dar nu avem o situaṭie financiară care să ne permită să jucăm în Liga a III-a. Jucăm pentru onoare‚ dar‚ indiferent de ce se va întâmpla‚ nu putem participa în Liga a III-a. Oraşul nostru nu poate susṭine o a doua echipă în al treilea eşalon. Avem şanse mici cu Luceafărul‚ care are condiṭii de Divizia B şi jucători de Divizia A‚ în timp ce condiṭiile noastre sunt rele pentru Liga a III-a.
Nemulṭumirea noastră e că s-au împerecheat echipele şi nu s-a tras la sorṭi. Nouă nu ne este frică de nimeni‚ ne prezentăm la meciuri pentru că aşa este corect dacă tot ne-am înscris în competiṭie. Mulṭi dintre jucători lucrează‚ alṭii sunt studenṭi‚ iar mijlocaşul meu la închidere‚ Imbuzan‚ are nuntă chiar pe 20 iunie. Pentru noi este important că am ajuns aici‚ n-avem nicio înfrângere‚ dar după cum merg toate în ṭara asta nu are rost să ne ascundem. Noi facem sport într-un mod organizat‚ facem totul din plăcere şi pasiune. Ne-am bucurat să vedem multă lume la stadion‚ ca în vremurile când Arieşul juca în Divizia B”, a spus Dorin Suciu, citat de săprtămânalul Ziarul 21.
Lotul Potaissei Turda:
Portari: Barta Tudor‚ Koszta Alex
Fundaşi: Papalan Ioan‚ Soporan Victor‚ Szakacs Robert‚ Otvos Iuliu‚ Mureşan Raul‚ Nicoară Sergiu (incert)
Mijlocaşi: Imbuzan Cozmin‚ Szabo Iosif‚ Hidişan Mihai‚ Lazăr Eduard‚ Savu Alexandru‚ Mocean Codruṭ
Atacanṭi: Tot Alin‚ Lăkătuş Gheorghiṭă‚ Todea Constantin‚ Silaghi Ioan‚ Urdă Bogdan‚ Tothăzan Alin (incert)‚ Koszta Pavel (incert)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























