Acțiunea absolut minunată a celor doi voluntari Pro Neuro Turda, Anamaria Florea și Gabriel Copândean, desfășurată ieri, 29 decembrie 2024, a uimit un oraș întreg și nu numai și a făcut să plângă oameni buni, care au vrut să dea și ei o mână de ajutor.
Imaginile și video aduse de cei doi inimoși voluntari sunt sfâșietoare și nu poți să rămâi indiferent la atâta sărăcie și viață amară. Oameni frumoși și-au dat mâna și au făcut împreună, celor care nu au nimic, oameni buni, în timp ce se aruncă mâncare sau lucruri bune, o mică bucurie.
TurdaNews a relatat ieri, 29 decembrie 2024, despre drumul spre Suceava, a celor doi voluntari, încărcați cu cadouri, haine, lucruri pentru casă, care s-au întors acasă, bucuroși, că măcar au trecut pe acolo și au adus un zâmbet, celor care nu au de nici unele.
Acțiunea a continuat și azi. Cei doi voluntari au luat-o din nou la drum, cu cadouri, ceva mâncare, pături, plăpumi, haine și jucării. Anamaria ne-a spus că a privit cerul din nou și au plecat așa, cu Dumnezeu înainte. Astfel s-au dus spre Târgu Mureș, au ajuns în satul Bălăureni, unde au găsit două fete în câmp, ce se încălzeau la un foc. Afară, în plină iarnă. 
Știți cât e de greu să scriu asta? Știu că e greu și de citit și după articolul de ieri, aș vrea să pot face ceva! Voi nu? Cei doi voluntari au trăit momente greu de descris în cuvinte, dar îmbrățișările, cadourile și zâmbetul acela, din urmă, lângă salutul de rămas bun, au îndulcit cumva toată situația disperată, a celor două fete.
În secol XXI, mai sunt oameni pe afară care nu au lemne pentru foc, mâncare, haine, apă. Aceasta e România zilelor noastre, una din cele mai bogate țări din lume, din punct de vedere a resurselor. 
Povestea voluntarilor noștri continuă. Au ajuns la familii cu copii, în acel sat uitat de uitat de lume, unde Anamaria și Gabriel au împărțit mâncare, cadouri, jucării, haine și atât de multe lucruri, că s-a făcut dintr-o dată lumină. Zâmbetul Degețicăi nu a părăsit-o nicio clipă pe voluntara noastră, care a dat dovadă de forță și o mare iubire de semeni. Gabriel, din spatele camerei, a adus foto și video, care să ne arate o realitate, față de care ar trebui să facem ceva. Cu toții…
O poveste adevărată, în prag de An Nou! E momentul când fiecare face bilanțul propriului an, al dorințelor puse pentru anul următor, pe care ni-l dorim mai plin de iubire, empatie și bucuria de a dărui. Vă dorim tuturor, un An Nou plin de iubire și vise împlinite. Aici TurdaNews, cu știri adevărate pentru voi, dragi cititori! La mulți ani!



















