Personale fizice care au achiziţionat mai mult de două maşini pe an şi care apoi devin intermediari vor fi verificaţi de inspectorii DGAF, se arată în cel mai recent comunicat al ANAF.
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a anunţat, în cel mai recent comunicat, că continuă operaţiunea Xenon de verificare a achiziţiilor intracomunitare de autovehicule second-hand şi le va reţine pentru verificări pe cele cumpărate de intermediari, pe persoană fizică, dacă se constată că aceştia au cumpărat mai mult de două autoturisme pe an.
„Sunt controlate transporturile de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât şi pe calea ferată, iar inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de provenienţă. În ultima perioadă au fost sigilate 12 parcuri auto cu autoturisme şi utilaje agricole la mâna a doua şi o platformă feroviară pentru autoturisme rulate, iar verificările sunt în curs”, a informat ANAF.
Inspectorii ANAF vor face verificări la sânge în condițiile în care, susțin aceștia, bugetul de stat a fost prejudiciat cu nu mai puțin de 20 de milioane de lei de aproape 40 de firme care se ocupau de vânzări auto, însă emiteau facturi fără TVA.