Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj au oferit detalii despre reţeaua de traficanţi de droguri care a fost anihilată pe teritoriul municipiului Turda. Conform datelor oferite, poliţiştii au probat săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv haşiş şi cannabis, de către o reţea de traficanţi formată din Alin Marius Nicoară (21 ani), Alin Jucan (29 ani) şi Marian Sârb (39 ani), despre care TurdaNews a scris în cursul zilei de ieri.
Drogurile erau procurate din Austria şi Spania cu scopul comercializării în barurile şi cluburile de pe raza municipiilor Turda şi Cluj.
La data de 13 ianuarie au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele celor trei, la aceeaşi dată fiind puse în aplicare şi 9 mandate de aducere emise de către DIICOT – Biroul Teritotial Cluj.
Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au descoperit o cantitate de 34,7 grame de haşiş, 39,7 grame de cannabis, două balanţe digitale utilizate la cântărirea drogurilor şi un săculeţ, pe care au fost puse în evidenţă urme de THC, precum şi o pipă, pe care erau urme de THC.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în cursdul anului trecut cei trei suspecţi au introdus în ţară şi au comercializat peste un kilogram de haşiş, jumătate de kilogram de cannabis, precum şi comprimate Ecstasy. Drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 50 şi 70 lei pentru un gram.
Cei trei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu. După ce iniţial cei trei au primit un mandat de arestare de 24 de ore, Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile faţă de inculpaţii Alin Marius Nicoară şi Alin Jucan, iar faţă de inculpatul Marian Sârb s-a dispus luarea măsuriiobligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile.
Alte două persoane implicate în acest caz (A.G.O – 24 ani şi I.F.D. – 22 ani) au primit interdicţie de a părăsi localitatea.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.