Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, va fi vizitată joi, 4 februarie, de către David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la București și de către comandantul Escadrilei 31 Aviano, general de brigadă Jason E. Bailey.
Contribuţia şi rolul Forţelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene ale SUA în cadrul măsurilor NATO de reasigurare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, precum şi la cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic România – SUA, sunt două dintre subiectele care vor fi discutate în cadrul vizitei.
În cadrul evenimentului va fi prezentată, în expoziție statică, o aeronavă MQ-9 Reaper. Această aeronavă este un vehicul aerian fără pilot (UAV) capabil să efectueze operații de zbor comandate de la distanță sau autonome.
De asemenea, circa 90 de militari aparţinând Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii vor staționa, pentru următoarele luni, la Baza 71.
Militarii americani vor executa misiuni de informații, supraveghere și cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, vor asigura sprijinul tehnic, operațional și logistic necesar desfăşurării misiunilor pe toată perioada dislocării acestora în România, scrie Cluj24.ro.
Colaborarea dintre Statele Unite ale Americii și România este importantă pentru consolidarea capacității de apărare colectivă și creșterea securității regionale, iar prezenţa partenerilor americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.